×

Orașul Călărași intră într-o mare șezătoare. Toată lumea învață a coase Cămăși cu Altiță!

10 mai 2022


„Tradițiile autentice basarabene și revenirea la rădăcini mereu au fost principiile de bază ale unei societăți sănătoase care ține la trecut și viitor. Generații au purtat grija pentru frumos și tot ceea ce e veritabil. Pornind de la această paradigmă, un exemplu grăitor ni-l oferă Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Călărași”.

Recent, la instituția muzeală a fost inaugurată „Șezătoarea – Călărași coase Cămăși cu Altiță” – un poriect de lungă durată ce are menirea de a transpune motivele entografice ale zonei pe cămașa cu altiță. Natalia Veleșca, director la Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Călărași, spune că demult coceau această idee, deoarece la capitolul etnografie Călărașul foarte slab a fost dezvoltat de-a lungul anilor. Și asta pentru că, Călărași a fost mai degrabă un oraș economic, istoric, social, cultural, dar nu și etnografic. Etnic – da, dar nu etnografic, mai punctează directorul instituției.

„Și atunci, la obșnuita noastră adunare dintr-o zi de luni am decis să creăm o astfel de șezătoare în colaborare cu Șezătoare Basarabia organizată de Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău”, ne povestește Natalia Veleșca.

Un alt motiv care a stat la bază lansării proiectului „Șezătoarea – Călărași coase Cămăși cu Altiță” a fost și pentru faptul că la muzeul din localitate veneau tot mai mulți oameni care întrebau dacă aici pot găsi o ie, iar de fiecare dată angajații muzeului aveau răspunsul la ei – nu.

„Imboldul cel mai mare de a organiza această șezătoare de lungă durată a venit atunci când anul trecut am organizat o activitate cu privire la țesutul covoarelor, cum funcționează diferite aparate de țeșut, de croșetat, de cusut. Și iată, atunci am decis că nu ar fi rău să dezvoltăm și această filieră de etnografie, cum ar fi cusutul unor cămăși tradiționale. Și dacă tot vin oamenii la muzeu pentru a căuta un produs final, am zis că e momentul să o facem și pe asta. Mai cu seamă că în acest an, dosarul de nominalizare va fi evaluat în Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din noiembrie/decembrie 2022”, a mai spus pentru cooltura.info directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Călărași, Natalia Veleșca.

https://cooltura.info/orasul-calarasi-intra-intr-o-mare-sezatoare-toata-lumea-invata-a-coase-camasi-cu-altita/?fbclid=IwAR35T7z9eqPhVQ8qhqVQLo6BtTPzAeiY4wwzjq_8quwRiLVNaWMd1pTuprkh