×

Modernizarea serviciului de transport public local!

22 ianuarie 2025


Lucrăm în continuare la modernizarea serviciului de transport public 🚍✨
Astăzi, 22 ianuarie 2024, în incinta Primăriei orașului Călărași, s-a desfășurat Şedința grupului de lucru privind validarea soluţiei tehnice de modernizare a serviciului de transport public local în cadrul parteneriatului Călărași-Tuzara-Nișcani, cu suportul Proiectului MĂ IMPLIC 🌟 – Proiect de implicare civică în guvernarea locală (faza II).
La întrunire au participat primarii și echipele din toate localitățile parteneriatului: orașul Călărași, cu sectoarele Vătămăneasa și Oricova 🏙️; comuna Tuzara, cu localitățile Seliștea Nouă și Novaci 🏡; precum și satul Nișcani 🌳.
În cadrul ședinței a fost prezentată şi aprobată planificarea rutelor, astfel că pe lângă cele 3 existente, vor mai fi create alte 3 rute noi. 📝 Totodată, au fost punctaţi principalii pași pe care cele trei localități partenere urmează să îi facă, pentru a asigura buna implementare a proiectului.
🙏 Mulțumim tuturor celor care au participat la ședința de azi! Consultarea opiniei publice a reliefat mai multe așteptări din partea cetățenilor, menite să contureze un serviciu îmbunătățit, pliat pe nevoile oamenilor din cele trei comunități.
💰 Menționăm că în cadrul proiectului, primăriile partenere vor beneficia de un suport financiar de până la 250.000 de franci elvețieni 🇨🇭 pentru îmbunătățirea serviciului transport public local.
Aceasta presupune:
🛣️ Crearea unor rute noi
🚌 Achiziționarea transportului
🌆Construcția unor noi stații de așteptare
🤝 Implicarea activă a cetățenilor