Festivalul-concurs național al interpreților violoniști „Vladimir Dodon”
30 mai 2021
Azi e despre el – celebrul lutier călărășean Vladimir Dodon, cel care a făcut lemnul să cânte. Vladimir Dodon a confecționat peste 100 de viori care astăzi răsună în Franța, Germania, Italia, ect. În 2006 reușește o lucrare unică în toată Europa; a confecționat toate instrumentele pentru o orchestră de cameră (12 viori, 4 viole și 2 contrabași). În memoria celebrului lutier este organizat an de an Festivalul – concurs național al interpreților violoniști „Vladimir Dodon”, care anul acesta a ajuns la ediția a lV-a. Evenimentul de anul acesta s-a desfășurat la inițiativa Asociației Obștești ,,Casa Viorii,, cu suportul Primăriei orașului Călărași, Consiliul Raional Călărași, în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și cu susținerea Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial. La deschiderea ediției a-IV, 2021, cu un cuvânt de salut a venit soția lutierului dna Maria Dodon – Președintele AO „Casa Viorii”, Primarul Orașului Călărași dnul Ion Olari, Vicepreședintele raionului Călărași dna Zinaida Țurcanu. La acestă ediție au participat 22 de violoniști din toată Republica, iar
marele premiui l-a obținut Ciubotari Polina, eleva clasei a V-a, Școala de Arte din mun. Strășeni. După premierea laureaților cu un concert a evoluat ansamblul „Select Cvartet” condus de domnul Mihai Agafița – Artist al poporului, Prim- dirijor al Orchestrei simfonice a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Cetățean de onoare a Raionului Călărași, președintele juriului a acestei ediții.
Comentarii recente