Comunicat informativ!
19 martie 2024
Reprezentanții Unității de implementare a Proiectului ”Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală” din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, finanțat de Guvernul Federal German prin intermediul Băncii de dezvoltare KfW, au efectuat astăzi, 19 martie 2024, o vizită de lucru la Călărași.
Discuțiile avute cu reprezentanții primăriei, ai Consiliului Raional, dar și ai Întreprinderii Municipale ”Gospodăria Comunal-Locativă” au fost axate pe rezultatele obținute în comun până acum în implementarea acestui proiect complex de infrastructură. Proiectul prevede construcția apeductului magistral Chișinău – Strășeni – Călărași. Acesta va asigura transportul apei potabile către orașele Strășeni și Călărași, pe o lungime de circa 53 km, cu infrastructura conexă.
Pe ordinea de zi a ședinței organizată în contextul desfășurării misiunii KfW în Republica Moldova au stat următoarele subiecte:
Progresul activităților de consultanță și suport;
Reorganizarea operatorului local în Societate pe Acțiuni;
Tariful în vrac al apei potabile etc.
Experții și-au exprimat disponibilitatea de a oferi în continuare suportul necesar pentru implementarea cu succes a proiectului care va oferi acces la apă potabilă din sursă sigură pentru circa 170 mii de cetățeni din localitățile raioanelor Strășeni și Călărași, precum și prestarea serviciilor calitative de aprovizionare cu apă.
Comentarii recente