Diaspora din orașul Călăraşi este invitată să participe la Expoziţie virtuală „Diaspora Acasă”
30 iulie 2020
Mult stimaţi reprezentanţi ai Diasporei!
În cadrul evenimentului Zilelor Diasporei care se sărbătoreşte în Republica Moldova pe parcursul lunii august şi dorinţa de a ne cunoaşte băştinaşii plecaţi peste hotare, primăria oraşului Călăraşi lansează o Expoziţie virtuală de fotografii „Diaspora Acasă”.
Dorim ca prin acest vernisaj de lucrări să ne cunoaştem cetăţenii care muncesc, locuiesc peste hotarele ţării, să-i cunoaştem pe cei ce susţin economic și moral familiile lor, cei ce investesc în localitatea lor de baştină, cei care duc dorul casei părinteşti, a locurilor copilăriei și prietenilor.
Fotografiile pot reprezenta și reda:
- Oraşul, localitatea, locurile pitoreşti, istorice ale localităţii în care locuiţi (împreună cu Dvs)
- Evenimentele la care participaţi
- Profesia sau activitatea pe care o aveţi, afacerile create
- Hobby-urile pe care le aveţi
- Activităţi, evenimente petrecute în Moldova sau momente frumoase alături de toată familia
- Activităţile de artă, cultură, sport la care participă copii sau Dvs. (desene, poze de la compeţii, evenimente de la şcoală, grădiniţă, etc..)
- Meritele Dvs, a copiilor în ţară şi peste hotare
- Activităţi de caritate și voluntariat
- Orice altă poză pe care o consideraţi relevantă temei expoziţie
Cele mai relevante fotografii care reprezintă „Diaspora Acasă” vor fi selectate de un juriu local şi va fi creată Revista Diaspora din Călăraşi 2020.
Toţi participanţii la expoziţie se vor regăsi în această Revistă, şi o vor primi în Dar.
Ulterior, Revista va fi promovată în presa locală, pagina web http://calarasi-primaria.md/ , la Muzeul orășenesc de Istorie și Etnografie din Călăraşi, orașele înfrățite precum și la diverse activităţi în ţară şi peste hotare.
Cine poate participa?
Pot participa toţi locuitorii din oraşul Călăraşi care sunt plecaţi peste hotarele ţării. Nu este limita de vîrstă, sunt încurajaţi să participe şi copiii care locuiesc peste hotarele ţării. Inclusiv pot participa şi copiii care locuiesc în Călăraşi ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare.
Ce trebuie să fac?
Tot ce trebuie să faceţi este să expediaţi o fotografie pe adresa info@calarasi-primaria.md cu mesajul „ Foto pentru expoziţia virtuală Diaspora Acasă”. (persoanele care nu au email pot expedia fotografiile pe messanger https://www.facebook.com/PrimariaCalarasiMD/ )
Fotografia poate fi de pe dispozitivul telefonului mobil sau aparat de fotografiat, obligatoriu clară, calitativă și bine focusată.
Se acceptă fotografii din arhiva Dvs. Fiecare participant poate expedia pînă la 4 fotografii.
Fiecare fotografie sau set de fotografii trebuie sa aibă o descriere:
-Numele Prenumele Dvs,
– Ţara şi oraşul
– Ocupaţia, (job-ul)
– Date de contact (email activ , nr. de telefon, viber/telegram/adresa de facebook),
– 2-3 fraze despre poză ( o descriere succintă )
P.S. Sunt puternic încurajate micile voastre poveşti de viaţă peste hotare.
Termenul:
Fotografiile vor fi recepţionate începând cu data de 1 august 2020 pînă la data de 16 august 2020.
Expoziţia virtuală va avea loc începînd cu 20 august pînă la data de 31 august 2020 pe pagina web a primăriei oraşului Călăraşi www.calarasi-primaria.md şi pe paginile de facebook https://www.facebook.com/PrimariaCalarasiMD/
https://www.facebook.com/Muzeul-de-Istorie-si-Etnografie-orCalarasi-326260414661951/
Informație suplimentară de contact:
Email: info@calarasi-primaria.md, liliarata@yandex.com,
Telefon: 060 920 915 ,
Comentarii recente