Cetățenii de onoare ai orașului Călărași contribuie la dezvoltarea localității.
22 iunie 2018
Recent, în orașul Călărași s-a aflat în vizită d-na Maria Luchian, cetățeanul de onoare al orașului Călărași, ce reprezintă Asociația de Caritate ”Pro-Humanitate”, Germania.
Scopul vizitei fiind identificarea unui bun imobil pe teritoriul orașului pentru crearea Centrului de zi pentru persoanele în etate, cu acordarea de asistență și sprijin specializat cât și reducerea unor situații vulnerabile pentru această categorie de beneficiari.
În acest context, aducem sincere mulțumiri dnei Maria Luchian pentru colaborare continuă și susținerea în cadrul proiectelor anterioare 2010-2018 ( Renovarea Școlii Sportive ”Mihai Viteazul”, Colete sub formă de produse alimentare și nealimentare, materiale de construcție pentru edificii publice, alimentarea persoanelor social vulnerabile în perioada rece a anului, etc.)
Proiectul urmează a fi demarat în următoarea perioadă în parteneriat cu Consiliul raional Călărași.
Comentarii recente